Șpilhozen

Dacă adultul vâră mâna în chiseaua cu dulceață, e dizgrațios.
Dacă o face țâncul, e adorabil. Interdicțiile unei vârste devin
instrumente de seducție pentru alta. Toată lumea stă la masă, dar
ochiul critic se fixează doar asupra celor care au asimilat
regulile de conduită. Căci așa se întâmplă de când lumea: maturii
au îndatoriri, copiii se scaldă în iazul libertăților. Sportul
Studențesc și-a asumat deja condiția de copil al Ligii I, însă a
omis un detaliu: că în fotbal mângâierile pe cap ale celor mari se
traduc în goluri. Sportul pare victima propriului brand, care la
rândul lui se sprijină pe un paradox. Nu trebuie să fii un inițiat
al evoluționismului ca să știi că adolescentul se dezvoltă din
copil, iar adultul din adolescent. Or, în cazul de față e invers.
Sportul Studențesc a trăit ani întregi cu imaginea unei trupe
cazate în inima boemei, cu burlaci neincomodați de gândul plăților
în balonzaide și borcane cu zacuscă. Acum, în locul avansării se
produce regresia. Sportul refuză maturitatea și alege să se
replieze în copilărie. Tânărul nu devine adult, preferând Edenul
lipsei de griji, de rezultate și de răspunderi. E frumos și e
literar, dar nu e sănătos.

În locul bandei romantice de pe vremea lui Andone, Balint și
Mulțescu, Sportul lui Selymes face figură de asistat preșcolar.
Gașca s-a transformat în creșă. Când vin musafirii, copiii țin
morțiș să le stea alături, uneori până la ore târzii. Le lăcrimează
ochii în fumul de țigară al bărboșilor care spun povești, le fug
degetele după prăjiturile rămase stingher pe tavă. Iar dacă-i văd
pe oaspeți costumați elegant, cotrobăie grăbit prin șifonier și pun
pe ei ce le cade în mână. Sportul Studențesc de azi e un pișicher
care a poposit la masa adulților asortând o pereche de șpilhozeni
la sacou și cravată. De la mijloc în sus, sărbătoare. De la mijloc
în jos, oroare. Ei bine, după ce premiul pentru estetică al
meciului Dinamo – Sportul va fi sărbătorit cum se cuvine, cu o
oranjadă sorbită cu paiul, echipa, antrenorul și patronul trebuie
să ia o decizie legată de identitatea acestui ferment șturlubatic.
Dacă Sportul vrea să rămână o echipă de coloratură, folosită pentru
rodajul psihologic al celorlalte, îi ajunge zestrea actuală. Dacă
își propune mai mult, îi trebuie urgent un portar, niște fundași și
o injecție cu pragmatism. E răsplătitor să te aplaude toată lumea,
nici vorbă. Însă când te gândești că ai pierdut un meci în care ai
marcat de trei ori în deplasare, parcă și felia de tort începe să
aibă un gust amar. Noapte bună, copii în șpilhozen! Deșteptarea,
adulți în tricouri!